În Uniunea Europeană, jocurile de noroc sunt supuse reglementărilor naționale, dar în conformitate cu articolul 56 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), statele membre trebuie să justifice orice restricție aplicată pentru protejarea interesului public. Totuși, aceste măsuri trebuie să fie proporționale și coerente cu legislația europeană.
În România, necesitatea de a alinia normele naționale la legislația UE este esențială pentru a menține un echilibru între protecția consumatorilor și operarea responsabilă a industriei jocurilor de noroc. Un cadru clar și bine structurat asigură atât securitatea pieței, cât și prevenirea abuzurilor.
Domnul Anchidim Zăgrean, Vicepreședinte FEDBET și Președinte Asociatia ROMBET, discută într-un foarte interesant articol despre reglementările speciale privind jocurile de noroc în România și cum acestea trebuie să fie corelate cu normele europene.
La nivel european, jocurile de noroc nu sunt reglementate de norme sectoriale ca urmare a prevederilor comunitare privind posibilitatea adoptării unor norme naționale, care să prevadă o serie de restricții în această activitate. Aceste norme naționale pot să fie însă acceptate numai ca măsuri excepționale, așa cum sunt prevăzute în mod expres în Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), la articolele 51 − ca activitate exceptată și 52 – ca regim special pentru motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică sau pot fi justificate, în conformitate cu jurisprudența adoptată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), printr-o imperioasă motivare de interes general. Cu toate acestea, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în conformitate cu legislația Uniunii Europene (UE), a stabilit că serviciile de jocuri de noroc intră sub incidența Articolului 56 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și sunt reglementate, prin urmare, de normele privind prestarea serviciilor. Conform acestor norme, operatorii autorizați într-un stat membru pot presta servicii consumatorilor din alte state membre, cu excepția cazului în care acestea impun restricții justificate de motive imperioase de interes public, precum protecția consumatorilor sau necesitatea generală de a menține ordinea publică. Aceste restricții trebuie să fie, de asemenea, compatibile cu legislația secundară a UE iar politica generală a statelor membre, în domeniul jocurilor de noroc, trebuie să fie proporțională și să fie aplicată în mod coerent și sistematic.
Citește continuarea articolului aici
image by gpointstudio on Freepik